cuvinte cheie: avocat, avocat drept penal, avocat Cluj, audiere martor, dreptul martorului de a nu se autoincrimina, dreptul martorului la tăcere
Ai fost citat ca martor într-un dosar penal?
Dacă ai fost citat ca martor într-un dosar penal, ține cont de dreptul martorului de a nu se autoincrimina și la tăcere. În practica dreptului penal, pentru soluționarea unei cauze, organele judiciare procedează la audierea martorilor cu scopul de a strânge cât mai multe probe. Orice persoană citată în calitate de martor are anumite drepturi, dar și obligații, precum aceea de a se prezenta în fața organului judiciar care a citat-o la locul, ziua și ora arătate în citație, de a depune jurământ sau declarație solemnă și cea mai importantă obligație, aceea de a spune adevărul.
În situația în care această din urmă obligație nu este îndeplinită, martorul poate fi acuzat de mărturie mincinoasă, infracțiune prevăzută de art. 273 din Codul penal, care se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar în unele situații cu închisoarea de la unu la 5 ani. Această infracțiune este incidentă și atunci când martorul nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat.
De ce este important dreptul martorului de a nu se autoincrimina?
Este notoriu faptul că anumite organe judiciare (teoretic) aveau o modalitate de cercetare a faptelor prin care încercau să îi prindă în capcană pe făptuitori, procedând astfel la audierea acestora, inițial, în calitate de martori, deoarece calitatea de suspect sau de inculpat vine la pachet cu dreptul de a nu da declarații, în timp ce martorul este obligat de lege să spună mereu adevărul.
Procedând într-o asemenea manieră, practica a transformat dreptul suspectului sau inculpatului de a nu da declarații într-un drept derizoriu. Chiar dacă o asemenea declarație, dată în calitate de martor, nu putea fi folosită, cel puțin teoretic, împotriva martorului care a dobândit calitatea de suspect sau inculpat, în practică situația era diferită, din motive evidente.
Dreptul martorului de a nu se autoincrimina
Având în vedere această situație, Curtea Constituțională a României a pronunțat Decizia nr. 236/02.06.2020, prin care a declarat neconstituționale prevederile legale privind audierea martorului, care nu reglementează dreptul martorului la tăcere și neautoincriminare. Consecința a fost adoptarea Legii nr. 201/05.07.2023, prin care a fost modificat art. 118 din Codul de procedură penală, după cum urmează:
- Martorul are dreptul să nu declare fapte și împrejurări de fapt care, dacă ar fi cunoscute, l-ar incrimina. Organul judiciar este obligat să îi aducă la cunoștință acest drept înainte de fiecare audiere;
- Probele obținute cu încălcarea dreptului martorului de a nu se autoincrimina și la tăcere nu pot fi folosite împotriva acestuia în niciun proces penal;
- Declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa.
Dreptul martorului de a fi asistat de un avocat
Pe lângă chestiunile enumerate anterior, o modificare de mult așteptată a fost faptul că martorul poate să fie însoțit de un avocat, care să asiste la audiere. Astfel, martorul poate beneficia de o apărare efectivă în cazul în care există riscul să se autoincrimineze.
De ce este nevoie ca martorul să fie asistat de un avocat? Răspunsul este simplu: pentru că și martorul are anumite drepturi, care chiar dacă îi sunt citite de organul judiciar, există riscul ca acesta să nu le înțeleagă sau să nu știe cum să și le exercite, cum ar fi dreptul la tăcere și de a nu se autoincrimina. Astfel, se ajunge de multe ori în situația în care martorul își poate agrava situația într-un mod iremediabil.
În calitate de avocat am participat la mai multe audieri de martor, cu ocazia cărora martorii au fost întrebați în mod direct sau indirect cu privire la încălcarea legii penale. Faptul că am putut să intervin și să îi încurajez să își exercite dreptul la tăcere și neautoincriminare a generat, în anumite situații, niște discuții aprinse între mine și organul judiciar, care a apelat la o serie de practici pentru a obține cu orice preț un răspuns de la martor.
De exemplu, mi s-a reproșat de față cu martorul faptul că nu pot să îi spun acestuia, care îmi este client, ce să răspundă. Acest aspect este complet greșit, având în vedere faptul că, în calitate de avocat, am obligația de a-i da clientului cele mai bune sfaturi. Această obligație nu se poate limita doar la un moment anterior audierii, motiv pentru care, inclusiv în timpul audierii un avocat trebuie să își sfătuiască clientul atunci când consideră necesar.
În alte situații, martorii care și-au exercitat dreptul la tăcere și neautoincriminare au fost amenințați cu dosare penale de mărturie mincinoasă, deoarece organele judiciare au fost deranjate de faptul că nu pot să obțină informații de la aceștia. Astfel, martorii au fost puși în situația în care ori se autoincriminau, ori erau urmăriți penal pentru mărturie mincinoasă (așa credeau ei), dacă își exercitau dreptul de a nu se autoincrimina.
După cum am zis, astfel de situații duceau la o serie de discuții aprinse, prin care le învederam organelor judiciare faptul că martorii, care își exercită dreptul la tăcere și neautoincriminare nu pot fi cercetați penal pentru fapta de mărturie mincinoasă. Prin urmare, în aceste cazuri în care am asistat diverși martori, aceștia au reușit să își exercite dreptul la tăcere și neautoincriminare într-un mod efectiv, iar acest drept nu a fost doar unul derizoriu.
Totuși, un aspect important de menționat este faptul că acest drept la tăcere și neautoincriminare se aplică doar în cazul în care există riscul ca martorul să dezvăluie în mod direct sau indirect comiterea unei fapte penale de către acesta. În cazul în care martorul este întrebat cu privire la alte aspecte, care nu l-ar incrimina, acesta are obligația de a spune adevărul. Așadar, concluzia este aceea că dreptul martorului la tăcere și neautoincriminare, pe lângă faptul că trebuie să fie respectat de organele judiciare, nu poate să fie exercitat în mod abuziv.
Contactează-mă dacă ai nevoie de un avocat pentru o audiere de martor în Cluj sau în alt județ.
articol redactat de av. Bogdan Ioan Mihai Șuta din Baroul Cluj