cuvinte cheie: avocat, avocat drept penal, avocat Cluj, liberarea condiționată, muncă penitenciar

Liberarea condiționată reprezintă o procedură reglementată de Codul penal, de Codul de procedură penală și de Legea nr. 254/2013, având ca scop diminuarea duratei pedepsei în cazul celor care se află în executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață. Această procedură presupune faptul că o persoană condamnată poate fi liberată, în anumite condiții, înainte de executarea în întregime a pedepsei privative de libertate.

Atunci când cel condamnat nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere sau dacă nu s-a dispus revocarea liberării condiționate și nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată.

În vederea acordării liberării condiționate, sunt avute în vedere criterii precum: conduita persoanei condamnate și eforturile acesteia pentru reintegrare socială, în special în cadrul muncii prestate, al activităților educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale, precum și responsabilitățile încredințate, recompensele acordate, sancțiunile disciplinare aplicate și antecedentele penale.

Judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere dispune liberarea condiționată doar la cererea condamnatului sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată și doar atunci când sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, care pot să difere în funcție de durata pedepsei, după cum urmează:

I. Detențiunea pe viață

În cazul în care cel condamnat se află în executarea unei pedepse cu detențiunea pe viață, liberarea condiționată poate fi dispusă atunci când acesta a executat efectiv 20 de ani de detențiune și dacă a avut o conduită bună pe toată durata executării pedepsei.

Totodată, este necesar ca cel condamnat să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cu excepția cazului în care se dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. De altfel, instanța trebuie să fie convinsă de faptul că persoana condamnată s-a îndreptat și că se poate reintegra în societate.

II. Pedeapsa închisorii care nu depășește 10 ani

În cazul pedepsei închisorii care nu depășește 10 ani, cel condamnat poate fi liberat condiționat atunci când a executat cel puțin 2/3 din durata pedepsei, fracțiune în care intră și numărul de zile considerate executate pe baza muncii prestate. Astfel, legea prevede faptul că această procedură este condiționată de prestarea efectivă a cel puțin 1/2 din pedeapsa închisorii.

Un aspect care trebuie menționat este faptul că cel condamnat trebuie să se afle în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis. Persoanele aflate în regimul de maximă siguranță sau în cel închis nu pot uza cu succes de procedura liberării condiționate.

De asemenea, liberarea condiționată poate fi dispusă doar dacă au fost îndeplinite integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul în care cel condamnat nu a avut posibilitatea să le îndeplinească. Dacă sunt îndeplinite aceste condiții și dacă instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate, se va dispune liberarea condiționată.

Condamnații care au împlinit vârstă de 60 de ani trebuie să îndeplinească toate condițiile enumerate anterior, cu excepția duratei executate, în cazul acestora fiind necesar să se fi executat cel puțin 1/2 din durata pedepsei, perioadă în care intră munca prestată și efectiv cel puțin 1/3 din pedeapsa închisorii.

III. Pedeapsa închisorii care depășește 10 ani

În altă ordine de idei, în cazul pedepsei închisorii care depășește 10 ani, cel condamnat poate fi liberat condiționat atunci când a executat cel puțin 3/4 din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, perioadă în care intră și numărul de zile considerate executate ca urmare a prestării unei munci. Astfel, condamnatul trebuie să fi executat efectiv 2/3 din pedeapsa închisorii, pentru a beneficia de liberarea condiționată.

Toate aspectele referitoare la regimul de executare, îndeplinirea obligațiilor civile și convingerea instanței, amintite în secțiunea anterioară, sunt valabile și în cazul pedepsei închisorii care depășește 10 ani.

Cei care se află în executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 10 ani și care au împlinit vârsta de 60 de ani pot să fie liberați condiționat atunci când au executat, inclusiv prin raportare la munca prestată, cel puțin 2/3 din durata pedepsei și cel puțin 1/2, în mod efectiv, din pedeapsa închisorii.

IV. Munca prestată, cursurile de învățământ ori de calificare profesională

În vederea acordării liberării condiționate, o parte din pedeapsă poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, a instruirii școlare sau a formării profesionale, după cum urmează:

a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă;

b) atunci când se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă;

c) în cazul prestării muncii pe timpul nopții, se consideră 3 zile executate pentru două nopți de muncă;

d) în cazul participării la cursurile de școlarizare pentru formele de învățământ general obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an școlar;

e) în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională;

f) în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții brevetate, se consideră 20 de zile executate, indiferent de numărul lucrărilor științifice sau al invențiilor realizate, pentru întreaga durată a executării pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite.

În acest context este util de menționat faptul că durata muncii prestate de persoanele condamnate este cea prevăzută de legislația muncii. Astfel, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.

V. Măsurile și termenul de supraveghere

Atunci când sunt îndeplinite condițiile liberării condiționate, cel condamnat va fi pus în libertate și va fi supus unui termen de supraveghere. De asemenea, legea prevede diferite măsuri de supraveghere care pot fi aplicate în cazul celor liberați condiționat.

În situația celui condamnat la detențiunea pe viață, termenul de supraveghere este de 10 ani. În cazul pedepsei închisorii, intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere. Atunci când restul de pedeapsă rămas neexecutat este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, orice schimbare a locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

De asemenea, în cazul amintit anterior, instanța poate impune condamnatului (deci nu este obligatoriu) și alte obligații, precum:

a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială desfășurate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

c) să nu părăsească teritoriul României;

d) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;

e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea;

f) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță;

g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

VI. Concluzii

Liberarea condiționată, deși la prima vedere pare o procedură simplă, în practică ridică multe probleme. Aceasta este consecința faptului că de multe ori nu sunt îndeplinite condițiile liberării condiționate. În acest caz, instanța stabilește termenul după expirarea căruia se poate formula o nouă propunere sau cerere de liberare condiționată, termen care nu poate fi mai mare de un an și care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii, fie ca urmare a necontestării acesteia, fie ca urmare a soluționării contestației de către tribunalul competent.

În cazul în care cererea de liberare condiționată este formulată înainte de îndeplinirea fracțiunilor referitoare la perioada de pedeapsă care trebuie să fi fost executată, iar perioada rămasă de executat până la împlinirea acestei fracțiuni este mai mare de un an, termenul stabilit de comisia de liberare condiționată va fi data împlinirii fracțiunii. În cazul în care perioada rămasă de executat până la împlinirea acestei fracțiuni este mai mică de un an, termenul fixat de comisie poate depăși data împlinirii fracțiunii, dar nu poate fi mai mare de un an.

Prin urmare, este important ca toate condițiile amintite în paragrafele anterioare să fie respectate cu strictețe, întrucât, în caz contrar, cel condamnat riscă să amâne momentul liberării condiționate, prin imposibilitatea de a formula o cerere în acest sens. Astfel, procedura liberării condiționate va fi efectivă și va produce efectele urmărite de cel condamnat doar dacă instanța competentă nu va identifica nici măcar o condiție neîndeplinită.

articol redactat de av. Bogdan Ioan Mihai Șuta din Baroul Cluj