Un accident rutier implică o serie de obligații ce revin în sarcina celor implicați, una dintre acestea fiind aceea de a nu părăsi locul accidentului. Nerespectarea acestei obligații de către conducătorul vehiculului implicat în accident generează anumite consecințe care pot antrena inclusiv răspunderea penală a acestuia. În acest sens sunt relevante prevederile art. 338 alin. (1) din Codul penal, potrivit căruia părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului (…) implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Noțiunea de accident nu presupune doar acele evenimente rutiere care s-au soldat cu vătămări corporale sau cu decese, ci inclusiv cele în care s-au produs avarii vehiculului sau alte pagube materiale. Astfel, OUG nr. 195/2002 definește noțiunea de accident de circulație ca fiind acel eveniment care întrunește cumulativ următoarele condiții:

a)s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc;

b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale;

c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare. 

În urma unui accident de circulație soldat cu moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane, conducătorul vehiculului implicat este obligat să anunțe de îndată organele de poliție, să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului și să nu părăsească locul faptei. În situațiile mai fericite, adică atunci când a rezultat doar avarierea vehiculelor sau alte pagube materiale, conducătorii implicați sunt obligați, potrivit art. 79 alin. (1) din OUG nr. 195/2002:

a) să scoată imediat vehiculele în afara părții carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezența;

b) să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.

Prezentarea în termen de cel mult 24 de ore la unitatea de poliție competentă nu este obligatorie atunci când conducătorii vehiculelor încheie o constatare amiabilă de accident și nici în cazul conducătorului de vehicul care deține o asigurare facultativă de avarii auto, dacă accidentul de circulație a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.

Totuși, în practică există diferite situații în care conducătorii de vehicule nu își dau seama, în mod justificat, de faptul că au produs un accident rutier. Astfel de situații se întâlnesc în special în cazul unor accidente minore, care nu generează un impact suficient de puternic, astfel încât conducătorii vehiculelor să conștientizeze că sunt implicați într-un accident rutier, motiv pentru care își continuă drumul, fără a realiza că săvârșesc o infracțiune. Alteori, chiar victima accidentului îl asigură pe conducătorul autoturismului că nu s-a întâmplat nimic, însă ulterior sunt sesizate organele competente în vederea efectuării urmăririi penale.

Aceste din urmă situații merită o analiză mai detaliată, întrucât pare absurd ca o persoană, care știe că nu a fost implicată într-un accident, să fie trasă la răspundere penală pentru părăsirea locului accidentului. Prin urmare, paragrafele următoare reprezintă o prezentare a unei spețe în care conducătorul unui autoturism a lovit o persoană care traversa neregulamentar strada, părăsind locul producerii accidentului, ca urmare a faptului că impactul a fost insesizabil iar victima i-a spus conducătorului vehiculului, în prezența unui martor, că nu a fost lovită.

Starea de fapt nu este complexă, în speță fiind implicat un autoturism, un pieton și un tramvai. Conducând în paralel și pe același sens de mers cu un tramvai ce încetinea pentru a opri în stație, conducătorul autovehiculului, aflat pe prima bandă, a început să devanseze tramvaiul. În acest moment, din fața tramvaiului, care încă se afla în mers, a apărut un pieton, care a traversat strada printr-un loc nepermis, cu intenția de a urca în tramvai după oprirea acestuia în stație. Deși pietonul a reușit să treacă prin fața tramvaiului aflat în mers, acesta a intrat inclusiv pe prima bandă pe care se afla și vehiculul în devansare. Astfel, pentru a evita iminentul accident, pietonul și-a pus brusc mâinile pe capota mașinii, iar conducătorul autovehiculului a frânat.

Până a coborât conducătorul din autoturism, deci în scurt timp, pietonul a urcat în tramvaiul care s-a oprit, iar între timp a coborât vatmanul tramvaiului, care a fost martor la întregul incident. Întrebat fiind de conducătorul autoturismului dacă este în regulă, pietonul a declarat în prezența vatmanului că este bine și că nu s-a întâmplat nimic, moment în care inclusiv vatmanul i-a transmis conducătorului vehiculului că nu a văzut să se fi produs un accident. Acestea fiind spuse, conducătorul autoturismului s-a întors la vehicul și și-a continuat drumul, la fel și vatmanul, dar și pietonul care s-a urcat în tramvai, fără nicio problemă.

Fără a elabora prea mult, este important de menționat faptul că autoturismul se deplasa cu viteza legală prevăzută pentru segmentul respectiv de drum, iar devansarea a fost o manevră legală, întrucât conducătorul autoturismului nu depășea un tramvai oprit în stație, ci se afla în paralel cu tramvaiul în momentul în care acesta din urmă a început să încetinească. Mai pe scurt, conducătorul autoturismului nu a încălcat nici măcar o singură regulă de circulație pe drumurile publice.

Spre surprinderea conducătorului autoturismului, la o săptămână de la producerea accidentului, acesta a fost căutat de organele de poliție pentru a da explicații cu privire la cele întâmplate. Astfel, conducătorul autovehiculului a aflat că persoana vătămată s-a prezentat după 6 zile de la incident la o unitate de primire a urgențelor, susținând ca a fost victima unui accident în urma căruia i-au fost produse diferite leziuni la nivelul unui membru inferior, motiv pentru care a formulat o plângere prealabilă, fiind deschis un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsire a locului accidentului.

În plus, conducătorul autoturismului a fost nevoit să predea permisul de conducere, fiindu-i eliberată o dovadă fără drept de circulație până la finalizarea dosarului de urmărire penală, în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 195/2002, ca urmare a comiterii unei presupuse fapte de părăsire a locului accidentului.

Astfel, organele de urmărire penală au început urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, întrucât persoana vătămată a suferit diverse fracturi și leziuni la un membru inferior care au necesitat intervenții chirurgicale, dar și cu privire la părăsirea locului accidentului, ca urmare a faptului că șoferul implicat în accident a părăsit locul incidentului rutier fără a anunța organele de poliție cu privire la cele întâmplate.

După aproape 9 luni de așteptare, timp în care conducătorul autoturismului implicat în accident a rămas fără permis, organele de urmărire penală au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, conducătorul autoturismului dobândind calitatea de suspect. Tot cu această ocazie organele de urmărire penală au dat curs cererii avocatului de a studia dosarul, fiind astfel observat la dosar un certificat emis de Institutul de Medicină Legală, potrivit căruia persoana vătămată a necesitat între 80 și 85 de zile de îngrijiri medicale.

La acel moment, prin raportare la numărul zilelor de îngrijiri medicale, a fost clar faptul că nu mai este incidentă infracțiunea de vătămare corporală din culpă, întrucât persoanei vătămate nu i-au fost produse vătămări care să fi necesitat mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale. Tot ce a mai rămas de stabilit erau aspectele referitoare la comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului. Astfel, împrejurări precum faptul că suspectul nu și-a dat seama că a avut loc un accident, aspect confirmat atât de persoana vătămată la momentul producerii presupusului accident, cât și de martor au fost învederate organelor de urmărire penală, cu scopul de a obține o soluție de clasare.

Dosarul de urmărire penală, deși nu a avut un obiect foarte complex, a necesitat o perioadă de aproximativ 15 luni pentru a fi soluționat. Lăsând la o parte durata exagerată a urmăririi penale, soluția obținută a fost una favorabilă atât în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cât și în ceea ce privește părăsirea locului accidentului. Referitor la prima infracțiune, era evident faptul că în lipsa unui număr mai mare de 90 de zile de îngrijiri medicale fapta nu constituie infracțiune și că urmează să fie dispusă o soluție de clasare corespunzătoare.

În ceea ce privește părăsirea locului accidentului, s-a dispus clasarea prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, stabilindu-se pe baza probelor administrate că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. Pentru a dispune astfel, organele de urmărire penală au stabilit că nu este întrunită condiția tipicității subiective, întrucât pietonul l-a asigurat pe șofer că nu s-a întâmplat nimic, iar vatmanul a confirmat acest aspect. Mai mult, s-a reținut că părăsirea locului accidentului, sub aspect subiectiv, presupune ca persoana care a produs accidentul să părăsească locul accidentului cu intenția de a se sustrage de la efectuarea unor cercetări împotriva sa, pentru a nu fi identificat de către organele de poliție, fiind astfel necesar să știe că a provocat un accident de circulație, aspect care nu a putut fi dovedit în prezenta cauză.

Între timp, victima accidentului a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva asigurătorului conducătorului autoturismului, solicitând daune morale de aproximativ 200.000 lei, fiind astfel constituit un dosar în cadrul căruia șoferul autoturismului a dobândit calitatea de intervenient forțat. În acest context au fost prezentate instanței de judecată aspecte precum lipsa culpei șoferului autoturismului dar și dovezi din care a reieșit faptul că reclamantul a traversat strada printr-un loc nepermis, fiind singurul vinovat de producerea accidentului. Soluția a fost una evidentă, cererea de chemare în judecată fiind respinsă ca nefondată.

În final, după aproape 16 luni de la producerea accidentului, conducătorul autoturismului a reușit să își recupereze permisul de conducere, acesta fiindu-i restituit după finalizarea dosarului penal și rămânerea definitivă a ordonanței de clasare. Un aspect important de menționat este faptul că fostul suspect era angajat pe un post de șofer la momentul producerii accidentului, fiind evident că urmare a predării permisului de conducere traiul acestuia a fost îngreunat semnificativ. În aceste condiții își are locul o singură întrebare: Cine a fost cu adevărat victima accidentului rutier?

Clientul a fost asistat și reprezentat cu succes în dosarul de urmărire penală de av. Bogdan Ioan Mihai Șuta, iar în dosarul civil de av. David Simon Popa, ambii avocați fiind din Baroul Cluj.

articol redactat de av. Bogdan Ioan Mihai Șuta din Baroul Cluj