cuvinte cheie: avocat, avocat contravențional, avocat Cluj, avocat Cluj-Napoca, avocat plângere contravențională Cluj, proces-verbal, contravenție, avertisment, amendă, sancțiune complementară, suspendare exercitare drept, suspendare permis
I. Plângerea contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției
Încălcarea dispozițiilor legale de natură contravențională îndreptățește statul să aplice contravenientului anumite sancțiuni, de care acesta se poate apăra formulând o plângere contravențională. Dacă ai fost sancționat și ai nevoie de un avocat pentru o plângere contravențională în Cluj sau în alt județ, contactează-mă de îndată pentru a afla care sunt șansele tale de câștig.
Indiferent de sancțiunea aplicată, în cazul în care aceasta a fost aplicată pe nedrept sau dacă a fost aplicată în mod nelegal, cel care se consideră vătămat poate recurge la formularea unei plângeri contravenționale în fața instanței competente, pentru a obține anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției sau modificarea sancțiunii, în limitele legale.
II. Categorii de sancțiuni
Sancțiunile contravenționale principale sunt avertismentul, amenda precum și prestarea unei activități în folosul comunității. Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.
Pe lângă sancțiunile principale, legislația în domeniu reglementează și sancțiunile complementare, care se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei, deci trebuie să fie proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. În această categorie sunt incluse următoarele sancțiuni:
- confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;
- suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități;
- închiderea unității;
- blocarea contului bancar;
- suspendarea activității agentului economic;
- retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior, temporar sau definitiv;
- desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială.
Pe lângă sancțiunile cuprinse de legislația generală în domeniu (OG nr. 2/2001), pot fi stabilite și alte sancțiuni principale sau complementare, cum este cazul celor prevăzute de OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice. Astfel, în această ordonanță sunt prevăzute sancțiuni contravenționale complementare precum:
- aplicarea punctelor de penalizare;
- suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat;
- confiscarea bunurilor destinate săvârșirii contravențiilor ori folosite în acest scop;
- imobilizarea vehiculului;
- radierea din oficiu a înmatriculării sau înregistrării vehiculului.
III. Mențiunile obligatorii din cadrul procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor
Mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal de constatare a contravenției sunt:
- data și locul unde este încheiat;
- numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator;
- numele, prenumele, domiciliul și codul numeric personal ale contravenientului;
- descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
- indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția;
- indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație;
- posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ;
- termenul de exercitare a căii de atac și instanța la care se depune plângerea;
- în cazul contravenienților cetățeni străini, persoane fără cetățenie sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse și următoarele date: seria și numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent;
- în cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde și numele, prenumele și domiciliul părinților sau ale altor reprezentanți ori ocrotitori legali ai acestuia;
- în situația în care contravenientul este persoana juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă;
- mențiunea privind utilizarea mijloacelor tehnice certificate sau omologate și verificate metrologic, prin indicarea tipului, a mărcii, a seriei și a numărului aparatului utilizat, atunci când constatarea contravențiilor s-a făcut cu ajutorul unor asemenea mijloace.
Totodată, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
IV. Motivarea unei plângeri contravenționale
Împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Plângerea contravențională trebuie depusă la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția sau la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul.
Cel mai important efect pe care îl produce o plângere contravențională este faptul că aceasta suspendă executarea sancțiunii aplicate. Astfel, în cazul în care o persoană a fost depistată depășind limita de viteză cu peste 50 km/h și s-a aplicat sancțiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce, prin formularea unei plângeri contravenționale, executarea acestei sancțiuni va fi suspendată, iar contravenientul va avea din nou dreptul de a conduce.
Legislația în vigoare prevede o serie de mențiuni a căror lipsă duce la nulitatea procesului-verbal, după cum urmează:
- numele și prenumele agentului constatator;
- numele și prenumele contravenientului;
- codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod;
- în cazul persoanei juridice, denumirea și a sediului acesteia;
- descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia;
- semnătura agentului constatator.
Pe lângă aceste motive de nulitate, care pot fi invocate în cadrul unei plângeri contravenționale, atunci când agentul constatator a omis să introducă alte mențiuni și s-a creat o vătămare sau când acesta nu a fost competent, instanța poate dispune anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Un alt motiv de nulitate poate fi lipsa semnăturii unui martor, în cazurile prevăzute de lege. Astfel, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de față, refuza sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. Este important de menționat faptul că nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator, iar în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Totodată, atunci când există probe că o anumită faptă nu a fost săvârșită, instanța de judecată va lua act de acestea și va dispune în consecință.
Aceste ipoteze reprezintă doar o serie de considerente care pot fi invocate în cadrul unei plângeri contravenționale, în practică fiind întâlnite mult mai multe motive care să ducă la anularea unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
Este foarte important ca cel care inițiază un asemenea demers să respecte toate condițiile de admisibilitate, pentru a avea șanse reale de câștig, desigur, atunci când plângerea contravențională este întemeiată.
Ai nevoie de un avocat pentru o plângere contravențională în Cluj sau în alt județ? Contactează-mă.
articol redactat de av. Bogdan Ioan Mihai Șuta din Baroul Cluj