Despăgubiri pentru zborurile anulate sau întârziate, avocat penal, civil, contravențional, administrativ, fiscal, CEDO, Bogdan Șuta, Cluj, Cluj-Napoca
Despăgubiri pentru zborurile anulate sau întârziate, avocat penal, civil, contravențional, administrativ, fiscal, CEDO, Bogdan Șuta, Cluj, Cluj-Napoca

Despăgubiri pentru zborurile anulate sau întârziate

cuvinte cheie: compensații și despăgubiri pentru zborurile anulate sau întârziate, refuz la îmbarcare, avocat, avocat Cluj

Obținerea unor compensații sau despăgubiri pentru zborurile anulate sau întârziate reprezintă un drept recunoscut pasagerilor prin Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului. Acest regulament oferă un cadru clar pentru acordarea despăgubirilor și a măsurilor de asistență în situațiile în care pasagerii sunt afectați de anularea unui zbor, întârzieri semnificative sau refuzul la îmbarcare.

Compensații și despăgubiri pentru zborurile anulate

Anularea unui zbor este una dintre cele mai neplăcute situații în care se poate afla un pasager, întrucât poate afecta atât planurile personale, cât și obligațiile profesionale, rezervările de cazare sau conexiunile către alte destinații. În cazul în care anularea nu este determinată de împrejurări excepționale, care nu ar fi putut fi evitate chiar dacă operatorul de transport aerian ar fi luat toate măsurile rezonabile, pasagerii beneficiază de o serie de drepturi esențiale. Printre acestea se numără dreptul la asistență, dreptul la redirecționare sau rambursare și dreptul de a obține compensații financiare.

În situația anulării unui zbor, pasagerii pot opta pentru rambursarea integrală a prețului biletului și rezervarea unui zbor de retur, pentru redirecționarea către destinația finală în cel mai scurt timp posibil sau pentru redirecționarea la o dată ulterioară. Alegerea aparține pasagerului, iar operatorul aerian este obligat să respecte opțiunea exprimată, în condițiile prevăzute de lege.

Pe lângă aceste drepturi, pasagerii pot solicita și compensații pentru zborul anulat, în cuantum de 250, 400 sau 600 de euro, valoarea acestora fiind stabilită în funcție de distanța zborului și de circumstanțele concrete ale anulării. Aceste compensații sunt acordate independent de prețul biletului, au rolul de a compensa inconvenientele suferite de pasageri și nu exclud posibilitatea obținerii unor despăgubiri suplimentare.

Drepturile pasagerilor în cazul zborurilor afectate de întârzieri

Regulamentul (CE) nr. 261/2004 nu protejează pasagerii doar în cazul anulării zborurilor, ci și atunci când aceștia sunt afectați de întârzieri semnificative. În funcție de durata întârzierii și de distanța zborului, operatorii aerieni au obligația de a acorda pasagerilor asistență și, în anumite situații, compensații de până la 600 de euro și despăgubiri.

Astfel, pasagerii pot beneficia de mese și băuturi răcoritoare, proporțional cu timpul de așteptare, de posibilitatea de a efectua două apeluri telefonice și de a trimite mesaje fără costuri suplimentare, precum și de cazare la hotel și transport între aeroport și locul de cazare.

În situațiile în care întârzierea este foarte mare și călătoria își pierde utilitatea în raport cu scopul inițial al deplasării, pasagerii au dreptul la rambursarea prețului biletului în termen de șapte zile, pentru partea sau părțile de călătorie neefectuate și, după caz, pentru segmentul deja efectuat, dacă acesta nu mai servește planului de călătorie. Totodată, aceștia pot solicita un zbor de retur către punctul de plecare inițial, în cel mai scurt timp posibil.

Compensațiile în cazul refuzului la îmbarcare

O altă situație reglementată de legislația europeană este refuzul la îmbarcare, întâlnit frecvent în cazurile de suprarezervare (overbooking). Atunci când operatorul aerian anticipează că nu va putea îmbarca toți pasagerii care dețin rezervări confirmate, acesta are obligația de a solicita mai întâi voluntari dispuși să renunțe la locurile lor în schimbul unor indemnizații. De asemenea, voluntarii au dreptul să aleagă între rambursarea contravalorii biletului și redirecționarea către destinația finală, în condițiile prevăzute de regulament.

Dacă numărul voluntarilor este insuficient, operatorul poate refuza îmbarcarea unor pasageri împotriva voinței acestora. În această situație, pasagerii afectați beneficiază de compensații cuprinse între 250 și 600 de euro, în funcție de distanța zborului, precum și de dreptul la rambursare sau redirecționare, dar și de o serie de măsuri de asistență.

Schimbarea clasei

Regulamentul mai reglementează și situațiile în care operatorul de transport aerian mută pasagerul într-o clasă inferioară celei pentru care acesta a achitat biletul. În astfel de cazuri, compania aeriană este obligată să restituie o parte din prețul biletului, procentul rambursării fiind cuprins între 30% și 75%, în funcție de distanța zborului.

Drepturile pasagerilor

Normele europene urmăresc să asigure un nivel ridicat de protecție pentru pasagerii transportului aerian și să garanteze faptul că persoanele afectate de anularea unui zbor, întârzieri importante, refuz la îmbarcare sau schimbarea clasei de călătorie beneficiază de despăgubiri și de măsurile de asistență prevăzute de legislația europeană.

În practică, numeroși operatori de transport aerian nu își îndeplinesc în mod corespunzător obligația de a informa pasagerii cu privire la drepturile pe care le au în cazul anulării sau întârzierii unui zbor. Deși legislația europeană impune standarde clare de protecție, există companii aeriene care oferă informații incomplete sau insuficiente, ceea ce îi determină pe mulți pasageri să creadă, în mod eronat, că nu au dreptul la compensațiile prevăzute de lege.

O practică frecvent întâlnită constă în oferirea posibilității de a alege între rambursarea contravalorii biletului și acordarea unui voucher cu o valoare de aproximativ 120% din prețul achitat. La prima vedere, această din urmă variantă poate părea avantajoasă, întrucât voucherul are o valoare mai mare decât suma plătită pentru bilet. Cu toate acestea, acceptarea unui astfel de voucher nu înseamnă, în mod automat, că pasagerul renunță la toate celelalte drepturi conferite de Regulamentul (CE) nr. 261/2004, precum dreptul la compensații și despăgubiri pentru zborurile anulate.

În măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, operatorul de transport aerian rămâne obligat să achite compensațiile, în cuantum de 250, 400 sau 600 de euro, în funcție de distanța zborului și de circumstanțele concrete ale fiecărui caz. Aceste compensații au un regim juridic distinct față de rambursarea prețului biletului sau față de eventualele vouchere oferite de compania aeriană și urmăresc repararea inconvenientelor cauzate pasagerilor prin anularea sau perturbarea zborului.

Despăgubiri pentru zborurile anulate sau întârziate

Pe lângă aceste compensații, cei afectați pot solicita și despăgubiri pentru cheltuielile suplimentare generate de decizia operatorului de transport aerian, aspect care este confirmat inclusiv de jurisprudență. În categoria acestor despăgubiri intră, de exemplu, costurile de cazare plătite în avans, costurile aferente unor rezervări turistice, costurile unor bilete de transport sau alte costuri rezonabile efectuate ca urmare a conduitei companiei aeriene.

De asemenea, instanțele pot obliga operatorul de transport aerian și la repararea prejudiciului moral, atunci când anularea zborului, întârzierea semnificativă sau refuzul la îmbarcare au provocat pasagerului un disconfort considerabil, stres, anxietate ori alte consecințe nepatrimoniale care depășesc inconvenientele obișnuite asociate unei călătorii aeriene. Astfel, pe lângă compensațiile standard prevăzute de legislația europeană, pasagerii pot beneficia și de despăgubiri suplimentare atunci când prejudiciul suferit este dovedit și justificat.

Obține compensații și despăgubiri pentru zborurile anulate sau întârziate

Întrucât dreptul la compensații și despăgubiri depinde de împrejurările concrete ale fiecărui caz, o analiză juridică de specialitate este esențială. Din acest motiv, este recomandat ca persoanele afectate să se adreseze unui avocat, care poate evalua situația și efectua demersurile necesare pentru valorificarea drepturilor recunoscute de legislația națională și europeană.

Contactează-mă dacă ai nevoie de asistență cu privire la obținerea unor compensații și despăgubiri pentru zborurile anulate sau întârziate, precum și pentru alte inconveniente generate de operatorii de transport aerian.

articol redactat de av. Bogdan Ioan Mihai Șuta din Baroul Cluj

Avocat de drept penal | drept civil | executare silitădrept contravențional | drept administrativ | drept fiscal | drept societar | CEDO

Avocat Cluj-Napoca | Avocat Cluj