cuvinte cheie: avocat, avocat drept civil, avocat Cluj, executarea silită, contestație la executare, creditor, debitor

Executarea silită este un subiect care naște multe neclarități atât creditorilor, cât și debitorilor, mai ales în cazurile notorii în care „societățile recuperatoare de datorii” încearcă să-și valorifice creanțele preluate de la partenerii contractuali ai debitorilor. În următoarele paragrafe vom explora procedurile, termenele și strategiile de apărare asociate cu executarea silită în România.

Un aspect pe care cei interesați nu trebuie să-l neglijeze este termenul de prescripție, întrucât prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită. Astfel, potrivit Codului de procedură civilă, dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În situația titlurilor emise în materia drepturilor reale, acest termen de prescripție este de 10 ani.

Deși orice titlu executoriu își pierde puterea executorie în cazul împlinirii termenului de prescripție, persoana interesată trebuie să invoce împlinirea acestui termen, întrucât prescripția nu operează de plin drept. În altă ordine de idei, în cazul unor hotărâri judecătorești arbitrale, dacă dreptul de a obține obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul are posibilitatea de a obține un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepția autorității de lucru judecat.

Așadar, se poate observa faptul că în cazul procedurii executării silite, creditorii sunt nevoiți să acorde o atenție sporită prescripției dreptului de a obține executarea silită, întrucât în unele situații aceștia își pierd definitiv orice șansă de a obține valorificarea creanțelor pe care le au împotriva debitorilor.

Cu toate acestea, atunci când se împlinește termenul de prescripție, creditorii pot cere repunerea în termen, astfel încât să demareze cu succes procedurile de executare silită, însă numai dacă au fost împiedicați să ceară executarea silită din cauza unor motive temeinice. Aceste motive temeinice se analizează de la caz la caz, esența fiind aceea că, fără a avea vreo culpă, creditorul să fi fost împiedicat să își valorifice dreptul de a obține executarea silită.

Raportat la aspectele menționate anterior, în ultima perioadă au devenit tot mai des întâlnite societățile recuperatoare de creanțe. Fie că este vorba despre un contract de credit încheiat cu o instituție bancară sau despre un contract pentru servicii de telefonie ori internet, aceste societăți dobândesc în patrimoniu creanțele pe care partenerii contractuali ai debitorilor le au împotriva acestora din urmă. Astfel, în practică sunt întâlnite situații în care se procedează la recuperarea unor sume care pot să difere de la câteva sute de lei până la câteva sute de mii de euro, deși termenul de prescripție s-a împlinit.

Consecințele demersurilor inițiate de un creditor ajung să se răsfrângă asupra întregului patrimoniu al debitorului, fiind afectate inclusiv drepturile de proprietate asupra imobilelor, ca urmare a executării silite imobiliare. Această formă de executare silită presupune vânzarea imobilelor la licitație publică, în vederea obținerii sumelor datorate de către debitor. Executarea silită imobiliară presupune, printre altele, evaluarea imobilului, care de multe ori ajunge să fie evaluat la o sumă mult inferioară valorii adevărate a acestuia. Rezultatul este unul evident, imobilul fiind vândut la un preț mult mai mic decât cel real, motiv pentru care debitorii înregistrează pierderi mai mari decât datoriile inițiale.

O altă formă cunoscută de executare silită este poprirea, fiind supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea, în anumite condiții, pot fi poprite și bunurile mobile corporale ale debitorului deținute de un terț în numele său.

În orice caz, debitorii se pot apăra de procedurile de executare silită prin intermediul unei contestații la executare. Aceasta reprezintă mijlocul procedural prin care părțile interesate pot obține desființarea măsurilor nelegale de urmărire silită. Cu ocazia învestirii instanței competente cu o contestație la executare, pe lângă motivarea cererii, este important de respectat termenul imperativ prevăzut de lege în vederea demarării acestui demers procesual.

De asemenea, în cadrul procedurii contestației la executare există o serie de măsuri ce pot fi solicitate instanței, astfel încât executarea silită să nu mai producă efecte până la soluționarea contestației. Cei interesați pot solicita suspendarea executării silite, precum și suspendarea provizorie a executării silite. Aceste cereri sunt recomandate în contextul actual în care termenele de judecată sunt stabilite la intervale lungi de timp, în unele cazuri de până la 8 luni, întrucât sunt caracterizate de urgență și sunt judecate într-un termen mult mai scurt decât contestația la executare.

Așadar, cei interesați pot obține suspendarea tuturor procedurilor de executare silită chiar și în termen de 3 zile de la data înregistrării cererii de suspendare, fiind astfel protejați de orice diminuare a patrimoniului până la soluționarea contestației la executare. O altă măsură ce poate fi dispusă de instanță la cerere este întoarcerea executării silite, chestiune ce presupune revenirea la situația anterioară demarării procedurilor de executare silită.

Executorii judecătorești sunt sesizați cu numeroase cereri de executare silită, multe fiind formulate cu ignorarea termenului de prescripție sau în temeiul unor titluri de creanță care nu respectă exigențele prevăzute de lege. În aceste situații, deși debitorii datorează sume care pot să ajungă chiar la câteva sute de mii de euro, ca urmare a valorificării unei apărări eficiente, cererile creditorilor nu mai produc efectele dorite, fiind respinse ca atare.

În concluzie, executarea silită reprezintă acel mijloc prin intermediul căruia creditorii îi constrâng pe debitori în vederea executării obligațiilor, ca urmare a faptului că aceștia din urmă, dintr-un motiv sau altul, nu le-au îndeplinit de bunăvoie. În acest context, legea reglementează procedura contestației la executare, aceasta fiind prevăzută ca un mijloc de apărare pe care debitorii îl au pentru a lipsi de efecte urmărirea și executarea silită.

articol redactat de av. Bogdan Ioan Mihai Șuta din Baroul Cluj